Ieri m-am lovit din nou de neputinta de a picta oamenii altfel decat prin cuvinte si taceri. In continuare imi doresc sa pot sa fac acele portrete in miscare, portrete din cuvinte si soapte si strigate..as vrea sa pot filma, dar niciodata obiectivul camerei nu o sa poata vedea ca si cel al sufletului-fragmente, nuante, mirosuri,franturi de sunete..chiar si pozele care imi plac foarte tare sunt cele un pic blurate, daca as avea capacitatea sa pictez, totul ar fi un urias tablou impresionist..cu ceva din nebunia usor expresionista a lui Van Gogh..si cu ceva din lumina din spatele suprarealismului jucat de Dali..In fine, daca...Mi-as fi dorit sa prind nuante, iar ieri tocmai fiindca eram intre oameni pe care nu ii cunoasteam am putut sa observ-parca mai mult decat pana acum-nuantele..
Ochii ireali ai unei femei care prindeau valuri fine, diafane de tristete-un amestec greu de definit, tristete-dezamagire-furie-un pic de gelozie-iubire-grija-frumusete, toate tesute atat de fin incat doar umbra lor schimba din cand in cand lumina ce venea din interior...
Mainile fenomenale ale unui barbat care manuia aparatul de fotografiat cu atata tandrete si fluiditate incat parea un dans fabulos, mainile albe, frumoase, fascinate de obiectivul care le dadea vedere,barbatul insusi atat de obisnuit sa se ascunda in spatele obiectivului incat nu-si stia propria poveste, propria frumusete, propria expresivitate pe care zadarnic o cauta de fapt in afara..
O femeie maruntica a carei faptura nu iti prindea ochiul din primul moment, dar care atunci cand incepea sa vorbeasca umplea tot spatiul din jur, fascinanta, ca o uluitoare flacara ce se dezlantuia pentru a da sens miscarilor, cuvintelor, chiar si respiratiei...si sotul ei, asezat undeva in spate, tacut, aparent un privitor dar in fapt acel punct de stabilitate care ii permitea ei sa fie o flacara, fara el pe fundal flacara ei ar fi ars un pic haotic si poate prea intens-asa era atat de echilibrat luminoasa
Un pusti de 15 ani care voia sa para de 30, inconstient de frumusetea varstei, ascunzandu-si expresivitatea ascutita in spatele unor gesturi de fumator batran si blazat
Un altul, de vreo 18 care ascundea ceva din frumusetea unui pumnal arab-o scanteie taioasa ca o lama de otel ascuns in catifeaua unei teci maiestrit lucrate in simplitatea sa, o tacere care incerca sa ascunda privirea care stia sa asculte, sa taie, sa accepte si sa respinga cu atata precizie incat ar fi fost inspaimantatoare daca nu ar fi fost ascunsa in spatele unui zambet cu pretentie de bonomie.Probabil ca va fi un actor fascinant candva
O femeie expansiva care incerca sa-si ascunda tristetea in spatele cuvintelor, al gesturilor, vie ca o rana deschisa, ascunsa in spatele volubilitatii extreme, parca o vedeai plangand in fiecare hohot de ras, ai fi vrut sa o prinzi in brate si sa o alinti ca pe un copil tocmai fiindca stiai ca trebuie sa joci doar jocul ei de-a bucuria pentru a-i fi aproape
O mama ireala si fiica ei, o mama pe care ar fi trebuit sa o filmam ca exemplu de ce inseamna sa iti privesti fiica cu admiratie si teama si iubire, sa-i dai libertate si sa-ti fie grija de ea in acelasi timp si sa faci toate astea zambind cu atata discretie, atata caldura incat zambetul tau sa o imbratiseze in permanenta, stand de paza bucuriei sale...Si fiica ei, atat de expresiva atunci cand nu se voia expresiva-as fi fotografiat-o zile intregi doar in momentele in care nu poza, ma intrebam cum ar fi daca intr-o zi ar descoperi cat e cu adevarat de frumoasa..
O dansatoare subtire, cu corpul facut din unghiuri care stiau sa se intretaie in volute in cele mai simple miscari,cu un mers de nedescris matematic fiindca ar fi trebuit sa descrii sfere facute in spatiu de unghiuri..a trecut prin toate starile in cele cateva ore in care am vazut-o, de la cea felina si usor alintata la cea furioasa in care colturile privirii i se lungeau ascutit asemeni coditelor in unghi pe care tusul negru i le desenase pe pleoape
O fata frumoasa ca o raza,care stia sa cante la pian chiar si cand cei din jur radeau si care putea sa fie atat de frumos in orice poza incat ai fi asezat-o acolo, intr-un colt, cuminte ca sa infrumuseteze orice imagine a lumii
Un barbat care stia sa asculte, intr-un colt, minunandu-si ochii de un verde inghetat si luminos in acelasi timp de tot ceea ce se desfasura in jur
O copila care va fi candva probabil o frumoasa Antigona, un pic trista, un pic indragostita, un pic dezamagita, un pic ingrijorata, rupta de tot ceea ce era in jur atata vreme cat nu avea legatura cu un anumit om
Si Micul Print, atat de expresiv incat iti rupea inima, simteai cum lumina din jur se curbeaza ca sa se lase mangaiata de fiecare cuvant al sau, de fiecare miscare a sa...sarbatorit si totusi atat de trist, dorindu-si atat de mult sa fie o lume intreaga fericita incat uita sa-si apere sufletul de frig si de priviri ascutite...Micul Print a carui voce stia sa mangaie atat de bine tocmai fiindca avea atata nevoie de iubire incat iti rupea sufletul, ai fi vrut sa-l iei in brate ca pe un copil mare si sa-i tamaduiesti toate ranile sufletului, ai fi organizat expeditii ca sa gasesti apa vie si apa moarta, sa-i vindeci ranile si sa-i dai incredere, sa-l indepartezi de toate lucrurile care ii faceau rau si sa-l faci sa vada cat e de frumos si de iubit si cate suflete se invart in jurul sau si respira doar fiindca e el acolo..E ciudat cum sunt fiinte care imi deschid in suflet o camera ascunsa, plina de atata duiosie incat ei nu mai sunt artisti, sau scriitori, sau barbati, sau femei..iar cand ajung acolo aproape ca nu mai pot sa ii descriu, sunt atat de aproape incat ar trebui sa imi pun o oglinda in interior...ma intrebam daca omul asta ar fi mai fericit fara harul in spatele caruia de ascunde...nu, stiu ca nu....si stiu ca o sa-l doara mereu sufletul, ca asa arde el, ranit de lumina si de intunericul din jur..probabil personajul cel mai greu de pictat fiindca il stiam demult si tocmai de aceea contururile ii sunt si mai neclare..ar fi putut sa-i fie frate sufletului meu fiindca ii stiam viata fara sa mi-o spuna..si stiam cata nevoie avea de fiinta de langa el care ii dadea liniste si echilibru..uff..ce greu e sa pictezi cu cuvinte,e mai usor sa pictezi cu taceri, dar cum se poate face asta pe un blog..nu am nici cea mai mica idee..
Ok, e 5 dimineata, promit ca o sa mai scriu despre asta, dar acum mai am un pic de treaba pana in rasarit.
Ma bucur de blogul meu tocmai fiindca de data asta e perfect ascuns fiindca e la vedere...are uriasul avantaj ca, desi de data aceasta are numele meu, nici o carare nu duce inspre el, e insula mea pe care nu o stie nici o harta..insula unde ma asteapta ingerul meu..
Noapte buna, buna dimineata, beau ceaiul acesta aromit de toamna in cinstea ta, inger drag.
Ochii ireali ai unei femei care prindeau valuri fine, diafane de tristete-un amestec greu de definit, tristete-dezamagire-furie-un pic de gelozie-iubire-grija-frumusete, toate tesute atat de fin incat doar umbra lor schimba din cand in cand lumina ce venea din interior...
Mainile fenomenale ale unui barbat care manuia aparatul de fotografiat cu atata tandrete si fluiditate incat parea un dans fabulos, mainile albe, frumoase, fascinate de obiectivul care le dadea vedere,barbatul insusi atat de obisnuit sa se ascunda in spatele obiectivului incat nu-si stia propria poveste, propria frumusete, propria expresivitate pe care zadarnic o cauta de fapt in afara..
O femeie maruntica a carei faptura nu iti prindea ochiul din primul moment, dar care atunci cand incepea sa vorbeasca umplea tot spatiul din jur, fascinanta, ca o uluitoare flacara ce se dezlantuia pentru a da sens miscarilor, cuvintelor, chiar si respiratiei...si sotul ei, asezat undeva in spate, tacut, aparent un privitor dar in fapt acel punct de stabilitate care ii permitea ei sa fie o flacara, fara el pe fundal flacara ei ar fi ars un pic haotic si poate prea intens-asa era atat de echilibrat luminoasa
Un pusti de 15 ani care voia sa para de 30, inconstient de frumusetea varstei, ascunzandu-si expresivitatea ascutita in spatele unor gesturi de fumator batran si blazat
Un altul, de vreo 18 care ascundea ceva din frumusetea unui pumnal arab-o scanteie taioasa ca o lama de otel ascuns in catifeaua unei teci maiestrit lucrate in simplitatea sa, o tacere care incerca sa ascunda privirea care stia sa asculte, sa taie, sa accepte si sa respinga cu atata precizie incat ar fi fost inspaimantatoare daca nu ar fi fost ascunsa in spatele unui zambet cu pretentie de bonomie.Probabil ca va fi un actor fascinant candva
O femeie expansiva care incerca sa-si ascunda tristetea in spatele cuvintelor, al gesturilor, vie ca o rana deschisa, ascunsa in spatele volubilitatii extreme, parca o vedeai plangand in fiecare hohot de ras, ai fi vrut sa o prinzi in brate si sa o alinti ca pe un copil tocmai fiindca stiai ca trebuie sa joci doar jocul ei de-a bucuria pentru a-i fi aproape
O mama ireala si fiica ei, o mama pe care ar fi trebuit sa o filmam ca exemplu de ce inseamna sa iti privesti fiica cu admiratie si teama si iubire, sa-i dai libertate si sa-ti fie grija de ea in acelasi timp si sa faci toate astea zambind cu atata discretie, atata caldura incat zambetul tau sa o imbratiseze in permanenta, stand de paza bucuriei sale...Si fiica ei, atat de expresiva atunci cand nu se voia expresiva-as fi fotografiat-o zile intregi doar in momentele in care nu poza, ma intrebam cum ar fi daca intr-o zi ar descoperi cat e cu adevarat de frumoasa..
O dansatoare subtire, cu corpul facut din unghiuri care stiau sa se intretaie in volute in cele mai simple miscari,cu un mers de nedescris matematic fiindca ar fi trebuit sa descrii sfere facute in spatiu de unghiuri..a trecut prin toate starile in cele cateva ore in care am vazut-o, de la cea felina si usor alintata la cea furioasa in care colturile privirii i se lungeau ascutit asemeni coditelor in unghi pe care tusul negru i le desenase pe pleoape
O fata frumoasa ca o raza,care stia sa cante la pian chiar si cand cei din jur radeau si care putea sa fie atat de frumos in orice poza incat ai fi asezat-o acolo, intr-un colt, cuminte ca sa infrumuseteze orice imagine a lumii
Un barbat care stia sa asculte, intr-un colt, minunandu-si ochii de un verde inghetat si luminos in acelasi timp de tot ceea ce se desfasura in jur
O copila care va fi candva probabil o frumoasa Antigona, un pic trista, un pic indragostita, un pic dezamagita, un pic ingrijorata, rupta de tot ceea ce era in jur atata vreme cat nu avea legatura cu un anumit om
Si Micul Print, atat de expresiv incat iti rupea inima, simteai cum lumina din jur se curbeaza ca sa se lase mangaiata de fiecare cuvant al sau, de fiecare miscare a sa...sarbatorit si totusi atat de trist, dorindu-si atat de mult sa fie o lume intreaga fericita incat uita sa-si apere sufletul de frig si de priviri ascutite...Micul Print a carui voce stia sa mangaie atat de bine tocmai fiindca avea atata nevoie de iubire incat iti rupea sufletul, ai fi vrut sa-l iei in brate ca pe un copil mare si sa-i tamaduiesti toate ranile sufletului, ai fi organizat expeditii ca sa gasesti apa vie si apa moarta, sa-i vindeci ranile si sa-i dai incredere, sa-l indepartezi de toate lucrurile care ii faceau rau si sa-l faci sa vada cat e de frumos si de iubit si cate suflete se invart in jurul sau si respira doar fiindca e el acolo..E ciudat cum sunt fiinte care imi deschid in suflet o camera ascunsa, plina de atata duiosie incat ei nu mai sunt artisti, sau scriitori, sau barbati, sau femei..iar cand ajung acolo aproape ca nu mai pot sa ii descriu, sunt atat de aproape incat ar trebui sa imi pun o oglinda in interior...ma intrebam daca omul asta ar fi mai fericit fara harul in spatele caruia de ascunde...nu, stiu ca nu....si stiu ca o sa-l doara mereu sufletul, ca asa arde el, ranit de lumina si de intunericul din jur..probabil personajul cel mai greu de pictat fiindca il stiam demult si tocmai de aceea contururile ii sunt si mai neclare..ar fi putut sa-i fie frate sufletului meu fiindca ii stiam viata fara sa mi-o spuna..si stiam cata nevoie avea de fiinta de langa el care ii dadea liniste si echilibru..uff..ce greu e sa pictezi cu cuvinte,e mai usor sa pictezi cu taceri, dar cum se poate face asta pe un blog..nu am nici cea mai mica idee..
Ok, e 5 dimineata, promit ca o sa mai scriu despre asta, dar acum mai am un pic de treaba pana in rasarit.
Ma bucur de blogul meu tocmai fiindca de data asta e perfect ascuns fiindca e la vedere...are uriasul avantaj ca, desi de data aceasta are numele meu, nici o carare nu duce inspre el, e insula mea pe care nu o stie nici o harta..insula unde ma asteapta ingerul meu..
Noapte buna, buna dimineata, beau ceaiul acesta aromit de toamna in cinstea ta, inger drag.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu