lumina de toamna

Mi-e atat de toamna in suflet ca am senzatia ca tot ceea ce sunt se desprinde, asemenea frunzelor si cade undeva in suflet. Ma minunez de culori, de dans si simt cum imi fosnesc in suflet gramezile de frunze.
Exista in mine o asteptare, intotdeauna astept toamna sa mi se intample un miracol, sa treaca ingerul care era pe aici cand m-am nascut si sa intre la o cana de ceai si la o vorba.
Sunt singura intr-un mod ciudat, singura fizic si ocupata virtual, la insistentele Cristinei mi-am facut cont pe Facebook si am o gramada de prieteni de prin toata lumea pe acolo, e un pic amuzant-un fel de melanj international, intr-o singura zi am primit mesaje in spaniola, greaca si hindi...ma bucur de amicitia asta virtuala, dar inca tanjesc sa ma ia cineva de mana si sa imi vorbeasca cu taceri, asa cum se intampla cand esti atat de aproape incat asculti si vorbesti doar cu sufletul
Mi-e toamna...Exista o culoare a luminii in momentul acesta de parca te mangaie Dumnezeu cu tandrete si miere si speranta si viata si moarte.
Asa ca, vorba lui Nichita, "Ma asez langa pietre si tac"
Si apoi, dau fuga in viata reala care urla inspre mine, fara sa-i pese ca mi-e toamna si sufletul meu are nevoie sa o traiasca..Ufff..reality check: ceasuri, sedinte, bani, serviciu, boli, mama, durere, nervi, greve, claxoane
Si lumina asta ireala, care ma face sa tot astept ingerul...ma duc sa imi fac o cana de ceai.
Poate vine