Cum m-am ingrozit de ideea ca vine o iarna teribila, cum TE-ai jucat cum mine si m-ai facut sa gasesc un mail vechi, foarte "de iarna". Biiinee, pai atunci sa il adaugam la restul de fragmente de pe aici, poate la un moment dat ne apucam sa facem un mozaic din toate franturile astea colorate..Dar poate totusi nu ma treci printr-o iarna grea...si poate ma mai lasi sa ajung in singurul loc unde traiesc cu adevarat, langa mare...?!


.
"Abia am ajuns in Bucuresti, dupa ce m-am trezit "sinistrata" in Constanta...Orasul tot s-a troienit,s-a imbracat in val alb si fin cu paiete la glezne si mi-a dansat pe ritmul haulitor al vantului...bine inteles, autostrada s-a inchis, drumurile s-au inchis, trenurile nu mergeau, portul s-a inchis, aeroportul s-a inchis....oamenii s-au ascuns cu frica si am ramas singura cu tacerea ascunsa in uruitul vantului...probabil ca o lume intreaga se speria de viscol, numai eu ascultam cu evlavie marea pe vremea asta....Doamne, ce frumoasa si puternica stie sa fie...si cum se aude in fiecare clipa de frematare de val cate o poveste...cred ca daca as fi murit atunci as fi facut-o intr-o minunare, sperand sa pot intelege si cuprinde toate povestile acelea...
Inainte de a pleca am fost din nou pe malul marii si totul era de un cenusiu perfect, undeva dincolo de culoare..nu doar culorile disparusera ci si non-culorile, ma gandeam ca daca as fi facut o poza era tot una daca o faceam alb-negru, sepia sau color...de fapt nici nu existau nici alb nici negru, pana si zborul pasarilor era inghitit intr-un fel de gri pastos...si pentru prima oara in viata nu am mai fugit de gri..fiindca gri-ul acesta nu era cel al depresiei tampe ci al vidului...era poarta prin care-insotit de sunetul ascuns in freamatul valurilor si stiind secretul mirosului sarat si prearece-puteai ajunge dincolo de culoare in lacasul in care era ascunsa esenta tuturor culorilor, matricea oarba pe care ochii nu pot sa o stie, cea care naste tot universul de culoare...
Sigur, sunt prea multe cuvinte care se chinuie sa descrie o tacere...
Vazut din alta parte, totul era un fel de sitcom pentru ingeri, fiindca imi pusesem pe mine toate hainele din geamantan si mergeam cum merge omul cu trei perechi de pantaloni samavolnic inghesuite pe el...parca ii si auzeam cum rad de micile si marile gafe involuntare ale omului care se vrea coplesit de maretia universului din jur dar nu poate face abstractie de gheata care il face sa alunece natang...
Candva, am scris o povestioara pentru tine in care te vedeam mergand printr-un viscol din acesta si iti auzeam, in sunetul din ce in ce mai aspru al rasuflarii amintirile venite rand pe rand sa-si ia la revedere....sigur, nu mai exista, ca si multe alte povesti scrise candva
Trebuie sa fiu atenta ce scriu, data trecuta m-am plans de Bucurestiul prafos si cand m-am intors se preschimbase intr-un haos de zapada si claxoane...undeva, in spatiul virtual,Bucurestiul m-a auzit si mi-a raspuns........"


Ok, asta se intampla acum trei ani, dar uite, fiindca m-ai facut sa o gasesc promit sa iti scriu despre mare asa cum am descoperit-o calda si buna si incredibil de vie in vara asta...see YOU soon