letters...

Ok, ok..
I just ran away for a verrry long time...what can I say, I just realised that someone discovered the path to you and came here..I felt like my island was taken by tourists...so I'm really sorry if I left you alone for such a long time, but I wanted to wait till grass and weeds and wild flowers would grow on this path, so it would remain my secret..The good part is that as statistics and other information do not work properly here, I can not know if someone else come here again..:)

Beloved GOD, you know that the first paragraph was only for my blog, I have never stopped talking to YOU..(yes, I know I talk too much, I cry too much, but bear with me please, I still love YOU more than anything ..:)  )

So...what I did...there are so many things in my heart that I do not know where to start to talk about them..You know, like in a super crowded garage where you are supposed to find things...
I experienced so much love and pain and fear and courage and happiness..I was so near death and still more alive than ever..and I lived a perfect day.So I have to thank YOU, and admit that I was a spoiled child when I cried to YOU desperately that it is cruelty to let me live and be so unhappy..ok, it was worthed, I had a day of happiness in my life...and I know that after this I suffered even more, I broke in thousand sharp pieces, my heart was so hurt that every breath was like breathing melted glass and nails...still thank YOU for that day and for that love...
I don't know how to live or love in any other way, I'm still the storm, the tempest, the one who's living everything so completely that I burn-myself and everything around me..still,GOD, Love is what makes and breaks me and everything around me, there is really nothing else...

Remember? (Of course YOU remember,YOU remember everything...)
I was very little, and I heard that story from the Bible about Mary Magdalene-I don't remember where I heard it, it was not in my house, for sure, but I really don't remember..and I know that I went in a remote part of the house, it was dark and cold and I was not supposed to be there, but there was a crucifix..and I just knelt, and with all my heart I start talking to Jesus (at that moment I did not even imagine that people have prayers written by others that are supposed to be said at certain times, but I was really, absolutely sure that He can hear me..:)  ) And I remember very well that I was so impressed that Jesus told that woman  that all her sins are forgiven because she loved that much, that I started repeating again, and again,and again: "Please, help me love so much that all my sins will be forgiven..."
Then I don't remember many things-I know that at 3 I learnt to read, and started reading fairy tales and dream about love...and I know I kept saying "GOD, I want to marry YOU..."

For a time I thought I should become a nun, but something did not feel right about it, and when I was a little older I understood that I was too sensual for this, that it would have been a lie, and I have all my life been sure that hypocrisy is what YOU hate most :)
I started writing to YOU, on pieces of paper I left hidden in books..letter after letter..found some of them recently..and I kept asking YOU this : teach me to love perfectly, may it be that each person I love teaches me more about love, so that I can love more all the others and I can love YOU more..and thinking that in that moment when I can perfectly love someone, I will perfectly love YOU, and that this is the end of the road..

What I'm still not happy about is all this pain, all this suffering that comes with love..You know, there are moments when I gave myself so completely to my love that I became light, perfect light..it is beyond pleasure, beyond human,somewhere where only YOU exists...
and then...
I have no words for all that pain..

Now, tonight, my heart hurts..and I feel pain and love and cry like those children, without caring about anything, with my nose as red as a tomato and my eyes like huge water pumps...and I know I asked for it, and I am sure that in the moment I would learn to love perfectly I would not be hurt anymore...but please, can YOU share with me this burden so I would not break??

Every love story I live is an imperfect way of learning love so that my sins may be forgiven, a lesson of love so that I may love YOU perfectly..and suddenly,I know that there is only one love story, with all its stages..and I kneel again and ask YOU, please, please, please, would YOU be so kind to let me learn how to perfectly love without pain, how can one love through happiness??and if it happens, please, can YOU let me feel this forever??

I found another note thrown between some books..of, course, it was for YOU..I wrote it when the doctor told me that I have an ugly disease that would not only mean dying but also so much pain..it said "Please, GOD, never let me forget about my loving YOU, YOU can do whatever YOU want with me, throw me anywhere you want in life or death,but please,please, please, never let me forget about my love for YOU.."..
I would prefer happiness and heaven, of course (I did not write this then, but I am sure YOU got it :)  )
But more than anything I know I need this love

I really started to believe that if you love even a person completely all your sins are forgiven...I believe that love is more powerful and important than anything and that YOU are, actually, LOVE..

So please, just bless me so I can feel the blessing of love
and, if possible, take away the pain
I hope I don't need it anymore

only the LOVE...
YOU...
and, if possible, my sea..which is love..which is,more than anything...YOU..
....

Cum m-am ingrozit de ideea ca vine o iarna teribila, cum TE-ai jucat cum mine si m-ai facut sa gasesc un mail vechi, foarte "de iarna". Biiinee, pai atunci sa il adaugam la restul de fragmente de pe aici, poate la un moment dat ne apucam sa facem un mozaic din toate franturile astea colorate..Dar poate totusi nu ma treci printr-o iarna grea...si poate ma mai lasi sa ajung in singurul loc unde traiesc cu adevarat, langa mare...?!


.
"Abia am ajuns in Bucuresti, dupa ce m-am trezit "sinistrata" in Constanta...Orasul tot s-a troienit,s-a imbracat in val alb si fin cu paiete la glezne si mi-a dansat pe ritmul haulitor al vantului...bine inteles, autostrada s-a inchis, drumurile s-au inchis, trenurile nu mergeau, portul s-a inchis, aeroportul s-a inchis....oamenii s-au ascuns cu frica si am ramas singura cu tacerea ascunsa in uruitul vantului...probabil ca o lume intreaga se speria de viscol, numai eu ascultam cu evlavie marea pe vremea asta....Doamne, ce frumoasa si puternica stie sa fie...si cum se aude in fiecare clipa de frematare de val cate o poveste...cred ca daca as fi murit atunci as fi facut-o intr-o minunare, sperand sa pot intelege si cuprinde toate povestile acelea...
Inainte de a pleca am fost din nou pe malul marii si totul era de un cenusiu perfect, undeva dincolo de culoare..nu doar culorile disparusera ci si non-culorile, ma gandeam ca daca as fi facut o poza era tot una daca o faceam alb-negru, sepia sau color...de fapt nici nu existau nici alb nici negru, pana si zborul pasarilor era inghitit intr-un fel de gri pastos...si pentru prima oara in viata nu am mai fugit de gri..fiindca gri-ul acesta nu era cel al depresiei tampe ci al vidului...era poarta prin care-insotit de sunetul ascuns in freamatul valurilor si stiind secretul mirosului sarat si prearece-puteai ajunge dincolo de culoare in lacasul in care era ascunsa esenta tuturor culorilor, matricea oarba pe care ochii nu pot sa o stie, cea care naste tot universul de culoare...
Sigur, sunt prea multe cuvinte care se chinuie sa descrie o tacere...
Vazut din alta parte, totul era un fel de sitcom pentru ingeri, fiindca imi pusesem pe mine toate hainele din geamantan si mergeam cum merge omul cu trei perechi de pantaloni samavolnic inghesuite pe el...parca ii si auzeam cum rad de micile si marile gafe involuntare ale omului care se vrea coplesit de maretia universului din jur dar nu poate face abstractie de gheata care il face sa alunece natang...
Candva, am scris o povestioara pentru tine in care te vedeam mergand printr-un viscol din acesta si iti auzeam, in sunetul din ce in ce mai aspru al rasuflarii amintirile venite rand pe rand sa-si ia la revedere....sigur, nu mai exista, ca si multe alte povesti scrise candva
Trebuie sa fiu atenta ce scriu, data trecuta m-am plans de Bucurestiul prafos si cand m-am intors se preschimbase intr-un haos de zapada si claxoane...undeva, in spatiul virtual,Bucurestiul m-a auzit si mi-a raspuns........"


Ok, asta se intampla acum trei ani, dar uite, fiindca m-ai facut sa o gasesc promit sa iti scriu despre mare asa cum am descoperit-o calda si buna si incredibil de vie in vara asta...see YOU soon

Acum cateva ore mi-a murit matusa, ultima ruda in viata din generatia parintilor mei-cu exceptia mamei, ultima ruda cu care mai aveam un trecut comun. Stii prea bine ca ma rog continuu pentru ea de o vreme, ca TE-am rugat, daca e posibil, sa nu sufere, sa treaca usor si sa ajunga in lumina TA.Sper ca acum nu mai sufera, devine luminoasa si linistita alaturi de toti ai ei. S-a mai inchis o fila de carte.Si totul ramane doar Lumina si Iubirea TA.Roaga-TE TU mai departe, caci doar TU ai cuvintele si tacerile necesare..
Si fie noua dupa voia si IUBIREA TA!

Trista

Ok, Doamne, in seara asta sunt trista...dar stii cum, tristetea aia parte nostalgie, facuta din mii de firisoare colorate, ca intr-un vartej ametitor si in voia caruia trebuie sa te lasi ca sa nu ti se rupa sufletul..Am senzatia ca se face gol in mine in noaptea asta, stii TU, momentele acelea in care te doare sufletul atat de tare incat pana la urma se face lumina in el, fiindca nu mai ramane nimic. Doar TU.
Si iar mi-e dor de TINE mai mult decat pot spune, si iar ma simt sora de suferinta cu Rumi si cu Lalla, cu Sf. Ioan al Crucii si cu Ramakrishna...intr-un fel asta imi da sperante, au mai iubit si altii ca mine, si s-au simtit si ei tristi si pierduti...ti-as da intalnire in fiecare vis al meu-poate nu o sa ma mai trezesc atat de trista...uite, ma ajuti sa fac frumos, frumos de tot la mine in suflet ca sa te pot primi asa cum se cuvine? Stii, cum facea Mary Poppins in film, pur si simplu spunea cuvantul magic si totul se aranja dintr-o data perfect...Spui TU cuvantul TAU magic si apoi vii sa ma vizitezi?
Sunt atat de trista..si te astept...in noaptea asta...si in fiecare clipa a vietii mele...

Happy birthday to me...

Bine, DOAMNE, e ziua mea.
De 37 de ani sunt pe aici in forma asta si incerc sa inteleg ce am de facut...de 37 de ani cea mai mare iubire a mea a ramasa neschimbata, si tot de atata timp ma straduiesc sa fiu mai buna pentru ea..asa, dupa putinta mea..
Ai putea sa imi faci un cadou si sa ma lasi sa simt cum ma tii de mana, cum ma tii in sufletul TAU, cum reversi mereu asupra mea iubirea TA? DOAMNE, am atata nevoie sa simt ca sunt iubita..am vrut sa scriu "macar un pic", dar adevarul e ca vreau sa ma simt iubita mult, nestavilit de mult si pentru totdeauna...
Si mai vreau ceva, tot de 37 de ani-sau de cand ma stiu eu pe lume-sa pot sa ii vad pe cei din jur fericiti..era sa scriu o prostie, sa spun ca vreau sa-i fac pe cei din jur fericiti, adevarul e ca doar TU poti sa-i faci fericiti..dar poti sa o faci un pic si prin mine?!..Mi-e dor sa fiu parte din fericirea cuiva..
Tu stii tot ce imi doresc si mai stii si ce ar trebui sa imi doresc ca sa fie totul bine...asa ca, te rog, DOAMNE, roaga-te TU pentru mine si raspunde acestei rugaciuni dupa mare mila si iubirea TA..Si faca-se in si prin mine Voia si Iubirea TA...
Stii TU tot restul din inima mea..
Asa ca La multi ani! si TIE-fiindca fiecare zi e a TA, si ingerilor care sunt pe langa mine de atata timp...si sa nu va suparati ca sunt cateodata tare trista, vreau sa invat sa fiu mai inteleapta si mai iubitoare si mai fericita...
La multi ani,TIE,cea mai mare iubire a mea...

O Mare e Tu - Andrea Bocelli & Dulce Pontes

Cineva drag inimii mele se intreba candva ce se intampla atunci cand se intalnesc 2 galaxii, si apoi spunea-nimic, distanta dintre stele e prea mare..Si totusi, melodia asta exact asta e, o ciocnire intre 2 galaxii-ea canta fado, in portugheza, el canta opera, in italiana, si totusi se intalnesc intr-un mod incredibil si totul suna minunat..si este aici, cumva ascuns, tot ceea ce iubesc: marea, muzica, si desigur povestea noastra teribila de dragoste, gustul primului sarut-doua lumi atat de diferite amestecandu-se si despartindu-se, fiecare cu propria lumina si atat de frumosi impreuna, stiind ca nu pot fi impreuna pana la capat niciodata tocmai fiindca sunt atat de diferiti, atrasi cu atata pasiune unul in celalalt in numele unei frumuseti de dincolo de lume in care nu exista decat marea..si DUMNEZEU..

Impresii

Ieri m-am lovit din nou de neputinta de a picta oamenii altfel decat prin cuvinte si taceri. In continuare imi doresc sa pot sa fac acele portrete in miscare, portrete din cuvinte si soapte si strigate..as vrea sa pot filma, dar niciodata obiectivul camerei nu o sa poata vedea ca si cel al sufletului-fragmente, nuante, mirosuri,franturi de sunete..chiar si pozele care imi plac foarte tare sunt cele un pic blurate, daca as avea capacitatea sa pictez, totul ar fi un urias tablou impresionist..cu ceva din nebunia usor expresionista a lui Van Gogh..si cu ceva din lumina din spatele suprarealismului jucat de Dali..In fine, daca...Mi-as fi dorit sa prind nuante, iar ieri tocmai fiindca eram intre oameni pe care nu ii cunoasteam am putut sa observ-parca mai mult decat pana acum-nuantele..
Ochii ireali ai unei femei care prindeau valuri fine, diafane de tristete-un amestec greu de definit, tristete-dezamagire-furie-un pic de gelozie-iubire-grija-frumusete, toate tesute atat de fin incat doar umbra lor schimba din cand in cand lumina ce venea din interior...
Mainile fenomenale ale unui barbat care manuia aparatul de fotografiat cu atata tandrete si fluiditate incat parea un dans fabulos, mainile albe, frumoase, fascinate de obiectivul care le dadea vedere,barbatul insusi atat de obisnuit sa se ascunda in spatele obiectivului incat nu-si stia propria poveste, propria frumusete, propria expresivitate pe care zadarnic o cauta de fapt in afara..
O femeie maruntica a carei faptura nu iti prindea ochiul din primul moment, dar care atunci cand incepea sa vorbeasca umplea tot spatiul din jur, fascinanta, ca o uluitoare flacara ce se dezlantuia pentru a da sens miscarilor, cuvintelor, chiar si respiratiei...si sotul ei, asezat undeva in spate, tacut, aparent un privitor dar in fapt acel punct de stabilitate care ii permitea ei sa fie o flacara, fara el pe fundal flacara ei ar fi ars un pic haotic si poate prea intens-asa era atat de echilibrat luminoasa
Un pusti de 15 ani care voia sa para de 30, inconstient de frumusetea varstei, ascunzandu-si expresivitatea ascutita in spatele unor gesturi de fumator batran si blazat
Un altul, de vreo 18 care ascundea ceva din frumusetea unui pumnal arab-o scanteie taioasa ca o lama de otel ascuns in catifeaua unei teci maiestrit lucrate in simplitatea sa, o tacere care incerca sa ascunda privirea care stia sa asculte, sa taie, sa accepte si sa respinga cu atata precizie incat ar fi fost inspaimantatoare daca nu ar fi fost ascunsa in spatele unui zambet cu pretentie de bonomie.Probabil ca va fi un actor fascinant candva
O femeie expansiva care incerca sa-si ascunda tristetea in spatele cuvintelor, al gesturilor, vie ca o rana deschisa, ascunsa in spatele volubilitatii extreme, parca o vedeai plangand in fiecare hohot de ras, ai fi vrut sa o prinzi in brate si sa o alinti ca pe un copil tocmai fiindca stiai ca trebuie sa joci doar jocul ei de-a bucuria pentru a-i fi aproape
O mama ireala si fiica ei, o mama pe care ar fi trebuit sa o filmam ca exemplu de ce inseamna sa iti privesti fiica cu admiratie si teama si iubire, sa-i dai libertate si sa-ti fie grija de ea in acelasi timp si sa faci toate astea zambind cu atata discretie, atata caldura incat zambetul tau sa o imbratiseze in permanenta, stand de paza bucuriei sale...Si fiica ei, atat de expresiva atunci cand nu se voia expresiva-as fi fotografiat-o zile intregi doar in momentele in care nu poza, ma intrebam cum ar fi daca intr-o zi ar descoperi cat e cu adevarat de frumoasa..
O dansatoare subtire, cu corpul facut din unghiuri care stiau sa se intretaie in volute in cele mai simple miscari,cu un mers de nedescris matematic fiindca ar fi trebuit sa descrii sfere facute in spatiu de unghiuri..a trecut prin toate starile in cele cateva ore in care am vazut-o, de la cea felina si usor alintata la cea furioasa in care colturile privirii i se lungeau ascutit asemeni coditelor in unghi pe care tusul negru i le desenase pe pleoape
O fata frumoasa ca o raza,care stia sa cante la pian chiar si cand cei din jur radeau si care putea sa fie atat de frumos in orice poza incat ai fi asezat-o acolo, intr-un colt, cuminte ca sa infrumuseteze orice imagine a lumii
Un barbat care stia sa asculte, intr-un colt, minunandu-si ochii de un verde inghetat si luminos in acelasi timp de tot ceea ce se desfasura in jur
O copila care va fi candva  probabil o frumoasa Antigona, un pic trista, un pic indragostita, un pic dezamagita, un pic ingrijorata, rupta de tot ceea ce era in jur atata vreme cat nu avea legatura cu un anumit om
Si Micul Print, atat de expresiv incat iti rupea inima, simteai cum lumina din jur se curbeaza ca sa se lase mangaiata de fiecare cuvant al sau, de fiecare miscare a sa...sarbatorit si totusi atat de trist, dorindu-si atat de mult sa fie o lume intreaga fericita incat uita sa-si apere sufletul de frig si de priviri ascutite...Micul Print a carui voce stia sa mangaie atat de bine tocmai fiindca avea atata nevoie de iubire incat iti rupea sufletul, ai fi vrut sa-l iei in brate ca pe un copil mare si sa-i tamaduiesti toate ranile sufletului, ai fi organizat expeditii ca sa gasesti apa vie si apa moarta, sa-i vindeci ranile si sa-i dai incredere, sa-l indepartezi de toate lucrurile care ii faceau rau si sa-l faci sa vada cat e de frumos si de iubit si cate suflete se invart in jurul sau si respira doar fiindca e el acolo..E ciudat cum sunt fiinte care imi deschid in suflet o camera ascunsa, plina de atata duiosie incat ei nu mai sunt artisti, sau scriitori, sau barbati, sau femei..iar cand ajung acolo aproape ca nu mai pot sa ii descriu, sunt atat de aproape incat ar trebui sa imi pun o oglinda in interior...ma intrebam daca omul asta ar fi mai fericit fara harul in spatele caruia de ascunde...nu, stiu ca nu....si stiu ca o sa-l doara mereu sufletul, ca asa arde el, ranit de lumina si de intunericul din jur..probabil personajul cel mai greu de pictat fiindca il stiam demult si tocmai de aceea contururile ii sunt si mai neclare..ar fi putut sa-i fie frate sufletului meu fiindca ii stiam viata fara sa mi-o spuna..si stiam cata nevoie avea de fiinta de langa el care ii dadea liniste si echilibru..uff..ce greu e sa pictezi cu cuvinte,e mai usor sa pictezi cu taceri, dar cum se poate face asta pe un blog..nu am nici cea mai mica idee..
Ok, e 5 dimineata, promit ca o sa mai scriu despre asta, dar acum mai am un pic de treaba pana in rasarit.
Ma bucur de blogul meu tocmai fiindca de data asta e perfect ascuns fiindca e la vedere...are uriasul avantaj ca, desi de data aceasta are numele meu, nici o carare nu duce inspre el, e insula mea pe care nu o stie nici o harta..insula unde ma asteapta ingerul meu..
Noapte buna, buna dimineata, beau ceaiul acesta aromit de toamna in cinstea ta, inger drag.